Articol reprezentativ

Ying & Yang


Am sa adaug aici ceea ce reprezinta in energia universala YING SI YANG.

Articol reprezentativ

Bun venit in locul in care trupul, mintea și sufletul se întrepătrund fie într-un tango pasional, fie în valsul diafan al evoluției personale.


Cu o experiență de peste 25 ani( încă din copilărie),dintre care parte dintre ei petrecuți chiar in Asia (în manastirea Curpu),specializat în terapii alternative.Am conceput această pagină pentru a arăta tuturor celor care nu știu cât de important este masajul în viața noastră și care sunt beneficiile lui pentru fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Am vrut să demonstrez ca uneori Medicină Alternativă(Asiatică) este mult mai benefică decât cea Tradițională(Europeană) și cu mai puține riscuri de complicație,așa că am început să scriu aici pentru toți cei care au nevoie.
Aș vrea sa le mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături în ceea ce fac și deasemeni și persoanelor care mi-au permis să le arăt tot ceea ce știu și cu care am putut pune în practică tot ceea ce am învățat.

MULTUMESC!!!

Această prezentare necesită JavaScript.

Relatiile din viata noastra: simbioza distructiva sau constructiva?


Stim cu totii ca avem nevoie unii de altii in aceasta viata iar adesea putem intrezari, in aceasta nevoie, pericolul de a dezvolta fixatii simbiotice unii fata de altii, monopolizandu-ne reciproc atat de mult incat simbioza distructiva ne poate aduce la stadiul de a nu mai avea, in relatiile dintre noi, nicio urma de libertate externa sau interna.

Atunci cand suntem copii, ceea ce avem nevoie de la adultii din jurul nostru este incurajare si suport: permisiunea si incurajarea de a face lucruri, de a vedea lumea cu proprii ochi, de a avea incredere in propriile sentimente. Adultii trebuie sa le arate copiilor cum sa devina independenti si responsabili pentru propriile lor actiuni.
Vazut din perspectiva psihologiei, Sinele evolueaza sub asistenta altei persoane, identificata drept o figura de atasament constanta. Acest altcineva permite copilului sa se defineasca pe sine ca fiind separat de el: in a intra in conexiune cu celalalt, copilul invata sa-si perceapa Sinele sau ca fiind diferit. Astfel el invata: “Nu sunt mama mea, nu sunt tatal meu, nu sunt sora mea. Sunt diferit de ei.”
Insa daca figura de atasament primar nu poseda un simt al unei autonomii sanatoase, un simt al sinelui si a ceea ce este ea cu adevarat, aceasta persoana nu va fi tangibila pentru copilul aflat in crestere. Oamenii care nu stiu in mod clar cine sunt ofera altora un feedback inadecvat si neclar. Copilul poate fi confruntat cu mesaje de genul “Esti in felul asta sau in felul celalalt”, mesaje care nu au nimic de-a face cu copilul in sine; asta se intampla atunci cand figura de atasament isi plaseaza propriile poveri emotionale asupra copilului. Si pentru ca copiii nu pot vedea dincolo de mecanismele de aparare sau dincolo de mecanismele proiective ale parintelui, ei vor prelua de la parinti opiniile false asupra propriei persoane si nu vor sti cum sa aiba incredere in propriile instincte, impulsuri, sentimente si ganduri.

Pseudo-autonomie

Cercetarile legate de atasament ne spun ca acesti copii prinsi in modele de atasament nesigure sunt incapabili sa-si gaseasca o baza emotionala stabile, care sa le permita sa aiba incredere in proprii parinti. Din cauza acestui lucru, ei vor fi foarte stresati, la nivel interior si vor pastra distanta emotionala si psihologica fata de cei din jur. Acest lucru se va define printr-o pseudo-independenta timpurie: ei devin mult prea preocupati de sine si invata, mai repede decat alti copii, sa-si gaseasca echilibrul fiind independenti de adulti. Prefera sa renunte la orice sprijin potential din partea celorlalti, restrangandu-si orizontul nevoilor lor la potentialul lor limitat. Nu pot accepta ajutorul celorlalti pentru ca le este frica ca vor fi luati pe sus de persoana respectiva si ca vor fi impovarati de emotiile celorlalti.
In spatele acestui comportament se afla experienta pe care copilul a avut-o cu parintii sai traumatizati, care, prin comportamentul lor inconsistent, l-au determinat sa fie nesigur de ceea ce simte si de ceea ce este el ca persoana. Fraza “Vreau sa fiu iubit” poate fi foarte greu de verbalizat pentru persoanele care au modele nesigure de atasament, din cauza fricii ca, exprimandu-si nevoia de iubire, se vor abandona altora si vor fi atrasi in suferinta lor.

Autonomia adevarata

Cuvantul autonomie provine din greaca veche unde inseamna “cel care isi face singur legea”. Autonomia adevarata inseamna a nu avea nevoie sa te subordonezi cuiva si a fi capabil sa-ti urmaresti propriile valori.
In relatiile bazate pe dependenta si subjugare, este dificil sa dezvolti aceasta forma de autonomie si sa devii asertiv atunci cand te confrunti cu cereri si presiuni din partea altora. Si adesea suntem prea slabi pentru a fi suficient de asertivi in fata celor care au mai multa putere sau mijloace de forta decat el.
Unii oameni au avut experiente traumatizante in trecut si sunt incapabili sa foloseasca sansele care le sunt oferite in prezent pentru a deveni mai autonomi. Orice persoana care sufera de rani vechi este prinsa intr-o capcana interioara si nu este libera interior. Autonomia adevarata inseamna sa spui un “Da” neconditionat atat tie insuti cat si realitatii Vietii tale si de a-ti asuma responsabilitatea adevarata de a o trai, indiferent ce s-a intamplat in trecut. Viata nu mai este astfel o imitatie sau un joc de rol, nu este ceva ce va incepe mai tarziu sau va incepe cu adevarat intr-un anume punct, ci este o expresie a “Eu sunt in acest fel” sau “Lucrurile sunt astfel” sau “Aici si acum, asa stau lucrurile.”

Daca sumarizam relatia dintre simbioza si autonomie, exista doua alternative: simbioza constructiva si autonomie adevarata, iar pe de alta parte simbioza distructiva si pseudo-autonomie.

In biologie, simbioza constructiva este numita mutualism, iar simbioza distructiva parazitism. Simbioza constructiva este benefica pentru toti cei implicati. Promoveaza dezvoltarea fiecarei persoane implicate atat cat este necesar si posibil pentru a ajunge la un stadiu particular de dezvoltare fizica, emotionala, mentala si practica.
Relatiile constructiv-simbiotice sunt bazate pe o forma sanatoasa de dragoste. Aceasta dragoste il vede pe celalalt asa cum este, nu asteapta nimic in schimb in mod special si este fericita sa primeasca orice semn de dragoste oferit in mod liber. Frica sanatoasa precum si formele de furie sanatoasa isi au locul lor intr-o relatie de simbioza constuctiva. Cand exprimam furia sanatoasa nu judecam cealalta persoana ca intreg, ci ne exprimam neplacerea legata de anumite actiuni si atitudini. Sentimentele de tristete si durere pot fi exprimate intr-o simbioza constructiva. Este sanatos sa le aratam altora tristetea si sa jelim la pierdere, separare si moarte. De asemenea, este natural sa avem un nivel potrivit de participare la durerea si doliul celorlalti.
Parte din esenta unei simbioze constructive este sa stim cand este momentul potrivit sa dizolvam o relatie, cand a venit timpul sa punem capat unei relatii care a devenit mult prea restrictiva si limitativa. De exemplu:
  • Copilul isi paraseste parintii cand a invatat suficient de multe ca sa supravietuiasca singur
  • Un cuplu se separa pentru ca isi dau seama ca nu are un viitor impreuna
  • Organizatiile si institutiile se dizolva atunci cand si-au indeplinit misiunea

Simbioza constructiva genereaza un sentiment armonios de apartenenta si solidaritate.

Fiecare il poate vedea pe celalalt asa cum este in realitate, cu toate experientele bune si rele din viata, cu punctele tari si punctele slabe. Ca exemplu, parintii nu ar trebui sa isi ascunda experientele negative de copii, pentru a-i determina pe acestia sa aiba o imagine falsa despre ei. Si nici nu ar trebui sa le prezinte lumea in culori exclusiv roz, prin imagini idealiste. Copii ar trebui sa vada lumea asa cum este, cu partile sale bune si cu cele rele. Intr-o simbioza constructiva, o persoana nu incearca sa-l protejeze pe celalalt de posibile conflicte si de probleme, creand un cocon de protectie in jurul celuilalt.

Formele de simbioza distructiva

Formele de baza ale simbiozei distructive pot fi sumarizate in felul urmator:
  • Ar trebui sa te porti asa cum imi doresc eu – echivalent cu dominatie, control, suprimare, sadism, distrugere
  • Voi fi exact asa cum vrei tu sa fiu – dorinta exagerata de a forma atasamente, de a renunta la sine, supunere, deprimare, masochism.
In simbiozele distructive, partenerului puternic nu ii pasa cu adevarat de cel slab; ei nu ii pot recunoaste pe ceilalti ca pe niste fiinte umane, care au propriile interese si nevoi. In loc de asta, ei ii vad pe ceilalti ca pe niste obiecte manipulabile pentru propriul lor scop. Ei refuza sa vada ce se intampla cu ceilalti. Partenerul mai puternic ignora granitele celui mai slab; nu exista intelegere asupra faptului ca si partenerul mai slab are nevoi proprii si o viata proprie. Nu se ia in considerare ceea ce are nevoie cu adevarat acea persoana pentru a fi capabila sa se dezvolte. Dragostea simbiotic-distructiva este nesanatoasa pentru ca, prin ea, ne agatam de celalalt, vrem sa il posedam, intram in competitie cu el, punem presiune pe el, il santajam si avem asteptari care se pot indeplini doar contrar propriilor lui nevoi si interese. Aceasta dragoste este o iluzie: nu il vedem pe celalalt asa cum este, ci cream o imagine a modului in care am vrea sa fie celalalt.
Partile implicate intr-o simbioza distructiva se lupta permanent sa suprime furia si sa o directioneze catre oamenii din afara relatiei simbiotice. In timp ce furia sanatoasa ajuta o persoana sa ramana autentica cu sine insasi si cu nevoile sale reale, a exprima furia care rezulta dintr-o simbioza distructiva este un lucru care nu e de ajutor in a rezolva conflicte si care duce la si mai multa distrugere. In spatele acestei furii se afla insa o mare durere. Persoana este insa incapabila sa se uite la propria durere si de aceea are nevoie sa-i vada pe altii suferind.
Ceea ce ar trebui sa intelegem fiecare din noi la sfarsitul acestei expuneri despre relatiile simbiotice este ca: exista o lume a simbiozei distructive si o lume a simbiozei constructive. Diferite legi prevaleaza in ambele lumi. Daca ne-am nascut intr-o lume a simbiozei distructive nu avem alta sansa decat sa incepem sa ne adaptam acestor legi. Dar ar trebui sa nu negam ca exista si cealalta lume, a simbiozei constructive. Si poate ca va exista o sansa, intr-o zi, de a trece de la o lume la alta, si de a crea o lume in care sa nu mai dorim sa subjugam, sa batjocorim si sa ne uram pe noi insine si pe ceilalti.

Despre emoții, somatizări și/sau alegerea de a fii liber in relația cu tine însuți…


Emoțiile sunt reacții de scurtă durată, dar intense, un răspuns la stimulii ambientali, care neidentificate în mod corect, pot duce la tulburări grave în echilibrul psiho – funcțional al organismului.

Ceea ce le diferențiază de sentimente este durata, intensitatea, manifestarea inconștientă.

Sentimentele nu depind de un stimul din afară, sunt influențate de interesul nostru, de valorile noastre, de influența contextului cultural; sentimentele persistă în timp, indiferent de prezența lângă noi a ceea ce le produce sau întreține.

Așadar, există o diferență substanțială între emoție și sentiment, pentru că o emoție este o stare neurofiziologică produsă de o reacție față de o situație determinată, care poate să dureze câteva secunde și să producă daune fizice și psihice. Un sentiment însă, este contextualizarea emoțiilor, numirea senzațiilor pe care le trăim, ceva care se cultivă și care poate să dureze și toată viața.

Sentimentul de iubire, poate să dureze o viață, atâta timp cât persoana știe cum să se raporteze la iubire și cum să facă distincția între iubirea sănătoasă și iubirea bolnavă.

Centrul emoțiilor este amigdala, un bulb așezat la extremitatea superioară a coloanei vertebrale, localizat sub cerebel (creier), în timp ce sentimentele au ca localizare partea anterioară a creierului.

Sentimentele și emoțiile se pot manifesta împreună, uneori pot apărea de sine stătător. Nu este necesară în unele cazuri existența emoției pentru a putea trăi un sentiment.

Tulburările și dezechilibrele se manifestă atunci când apar stări conflictuale între sentimentele și emoțiile noastre. Tuturor ni se întâmplă să trăim senzații opuse în același timp. Să ne dorim ceva și să ne refuzăm plăcerea, pentru că nu este posibilă într-o anumită situație sau în contextul în care trăim. În acest caz, este important să încercăm să remediem acest conflict, prin intermediul unor tehnici și metode dezvoltate de specialiști în domeniu.

Un lucru de menționat, este acela că nu poate exista un gol emoțional; de foarte multe ori afirmăm că nu simțim nimic, că nu mai avem sentimente și emoții. Acest lucru este imposibil.

Este important să nu separăm mintea de corpul nostru și esențial este să ne exprimăm emoțiile, fără a intra în conflict cu noi înșine. De aceea, ca să avem o viață echilibrată, este bine să învățăm cum se manifestă emoțiile, de ce apar, care este legătura între copilărie și manifestarea acestora în viața de adult.

De exemplu, putem considera emoție, atracția pe care o simțim la vederea unui bărbat sau a unei femei care arată foarte bine, dar imediat ce persoana se îndepărtează de noi, reacția noastră emoțională se atenuează.

Această atracție se poate transforma în sentiment, în momentul în care începem să ne gândim la bărbatul sau femeia care ne-a atras, chiar dacă nu este lângă noi, începem să dorim să îl/o întâlnim, să ne petrecem timpul împreună, evaluăm dacă ne potrivim, începem să împărțim idei, obișnuințe, putem spune că acea persoană intră din ce în ce mai mult în sfera noastră de interes.

Emoțiile se împart în primare și complexe. Cele primare sunt șapte și anume, frica, bucuria, furia, tristețea, surpriza, dezgustul, disprețul. Din combinarea acestora apar toate celelalte.

Utilitatea emoțiilor este deosebit de importantă, pentru că ne permite să evaluăm imediat dacă un stimul ne surprinde, dacă ne place, dacă este util sau periculos. Astfel știm dacă trebuie să ne apropiem de stimul sau să ne îndepărtăm de acesta.

Atunci când apar emoțiile, produc în noi o serie de reacții la nivel somatic, (corp), vegetativ și psihic.

Reacțiile somatice pot fi observate în mod direct și pot fi: înroșire, tremurat, transpirație abundentă, respirație accelerată, pupila își poate schimba dimensinea.

Reacțiile vegetative pot fi măsurate doar cu aparatură specială și pot fi: creșterea ritmului cardiac, creșterea tensiunii, alterarea salivei, secreții ale glandelor din corp. Reacțiile vegetative nu se pot controla, pe acest principiu funcționează și evaluarea la detectorul de minciuni.

La nivel psihologic o persoană care nu identifică corect emoțiile are o capacitate redusă de autocontrol și apar tulburări psihice.

Apariția emoțiilor, determină modificări la nivelul limfocitelor (celule implicate în funcționarea sistemului imunitar responsabil cu protejarea organismului împotriva bolilor), a sistemului endocrin (responsabil cu secreția hormonilor) și a sistemului gastrointenstinal.

Corpul și comportamentul nostru sunt influențate de emoțiile pe care le experimentăm și îndeosebi de recunoașterea corectă a acestor emoții. Un anumit gând determinat de o emoție, poate schimba postura corpului, felul în care ne raportăm la noi înșine.

De exemplu, persoanele care trăiesc emoția de tristețe, au coloana vertebrală în poziție curbată, capul între umeri, pupilele ochilor orientate în stânga jos. Cineva care privește în sus, cu toracele scos în față, activ, trăiește cu siguranță o emoție de bucurie.

Sistemul nervos, endocrin și imunitar comunică între ele și sunt influențate de emoții. Neurotransmițătorii care operează asupra creierului și sistemului imunitar reglează și emoțiile.

Impactul emoțiilor asupra sistemului imunitar a fost descris de David Felten, un cercetător preocupat de această interacțiune, care a atras atenția asupra rolului hormonilor eliberați de corpul uman în condiții de stres.

Adrenalina și noradrenalina, cortizolul și prolactina (care ajută individul să tolereze durerea fizică) apar în momentul stării de activare fiziologică care urmează emoțiilor precum furia sau frustrarea. Fiecare din hormonii amintiți mai sus are un impact puternic asupra celulelor imunitare, adică inhibă funcționarea imunitară a organismului și ca urmare ne lasă descoperiți în fața bolilor.

De aceea este foarte important procesul de identificare, recunoaștere și acceptare a emoțiilor.

În ultimul timp, cercetările scot în evidență din ce în ce mai mult importanța emoțiilor în influențarea stării de sănătate.

Emoțiile negative pot avea efecte distructive asupra funcționării organismului. Persoanele care trăiesc stări de anxietate, perioade lungi de tristețe și pesimism, tensiune, au un risc crescut în a dezvolta patologii ca și astm, artrită, ulcer gastric, cardiopatii. Dimpotrivă, experimentarea unor emoții pozitive duce la creșterea puterii de răspuns a sistemului imunitar și ne apără de boli.

Incapacitatea de exprimare a emoțiilor, după cum am amintit mai sus, poate duce la adevărate tulburări patologice și somatizări ca anxietatea, boli ale pielii, boli gastrointestinale, anumite forme de diabet, tulburări alimentare.

Numeroase studii au arătat că neexprimarea emoțiilor duce la dobândirea unor comportamente nocive pentru sănătate cum ar fi abuzul de țigări, alcool sau medicamente.

Când nu sunt identificate în mod corect emoțiile, apar conflicte psihice interne care pot duce la insomnie, frici, plâns inexplicabil, tulburări gastrointestinale, dificultăți respiratorii, alterări ale ritmului cardiac, tulburări sexuale, etc. Pentru ameliorarea acestor stări este nevoie să fie restabilit echilibrul organismului din punct de vedere psiho emoțional.

Emoțiile se exprimă cu ajutorul mimicii feței, a posturii corpului și limbajului. Fiecare persoană are un mod propriu de a reacționa, în funcție de personalitatea proprie și de experiența de viață.

Fiecare decizie a noastră este influențată de ceea ce simțim. De aceea este esențial să ne identificăm emoțiile, așa cum am mai specificat, să înțelegem ce le generează și de ce și în ce fel ne influențează. Emoțiile ne ajută să supraviețuim.

Simțim frica pentru a ne apăra de pericole, simțim atracție sexuală pentru a ne reproduce.

De fiecare dată când avem o emoție, apare în noi o acumulare de energie care apoi trebuie eliberată. Echilibrul emoțional este calea către starea noastra de bine.

Un exemplu:

Frica, dacă se bazează pe ideea că putem să pierdem ceva care este foarte important pentru noi (viața, o persoană iubită, sănătatea, stabilitatea economică), influențează organe cum ar fi vezica și rinichii. Cum se poate gestiona? În primul rând este important să învățăm să identificăm, să recunoaștem și să acceptăm emoția de frică. Apoi ne concentrăm pe respirație. Inspirăm lent numărând până la 7 și în același timp împingem abdomenul în afară. Ne ținem respirația numărând până la 3 și expirăm cât de lent și de gradat se poate, împingând abdomenul către interior.

Furia apare datorită senzației de a nu fi fost tratați în mod just, de a nu fi fost bine înțeleși, de a nu fi reușit să obținem ceea ce dorim. Dacă furia este gestionată defectuos, este foarte dăunătoare pentru inimă și pentru toate celelalte organe vitale. Apar frustrările și iritarea. Este important să învățăm tehnicile prin care se poate gestiona furia.

Este atât de simplu să fim artizanii propriei stări de bine! Doar să învățăm cum să o facem și să respectăm ceea ce am învățat. Putem echilibra ceea ce se întâmplă în interiorul nostru! Alegeți să deveniți liberi în procesul de a alege!

By MIREL & DANA

Dacă ești bun, nu înseamnă ca ești Prost…


La un exercițiu de identificare a celor trei valori care-mi definesc viața, am descoperit că, pe lângă libertate și profesionalism, bunătatea este printre primele trei valori pe care le am în vedere cu prioritate. Ulterior, mi-am pus întrebarea în ce măsură este bunătatea o valoare pentru societatea de astăzi sau, ca să fiu mai concret, în ce măsură a fi un om bun este o calitate pozitivă și de dorit pentru noi în contextul actual. La prima vedere am fi înclinați să spunem că valorile promovate și râvnite de majoritate sunt posesiunile materiale, influența și puterea sub orice formă s-ar manifesta ea. Dacă ne uităm la numeroasele campanii de strângeri de fonduri pentru diverse cauze, suntem înclinați să spunem că atunci când ne este atinsă o coardă sensibilă, când se face apel la emoții, punem mână de la mână, ne sacrificăm chiar, pentru a susține o inițiativă nobilă sau o cauză în care credem. Fapt meritoriu, desi­gur. Totuși, în ciuda excepțiilor fericite, observ că în majoritatea cazurilor este nevoie de curaj pentru a fi bun, este nevoie de curaj pentru a te ridica și a emite o atitudine diferită și umană față de o situație sau o persoană. Pare desuet să fii bun, pare naiv și prostesc, pare că ești un om ușor de exploatat. Îți prezinți o față vulnerabilă a ta, iar mai târziu acest fapt poate să-ți aducă dezavantaje în raport cu cineva care manifestă răutate sau neutralitate față de aceeași situație. Chiar dacă există riscuri și uneori dezavantaje, îmi propun ca bunătatea să mă caracterizeze în toate relațiile mele interumane. Pentru că este o valoare personală, iar un om împlinit trăiește în acord cu valorile lui. Pentru că am simțit beneficiile unei vieți conduse de bunătate. Pentru că la rândul meu am experimentat și experimentez zilnic bunătatea Divinitãții și a semenilor față de mine și consider că este datoria mea să ofer mai departe ceea ce primesc. Studiile din psihologia pozitivă disting trei tipuri de bunătate sau compasiune: bunătatea îndreptată spre alte persoane care se referă la dorința activă de a-i ajuta pe ceilalți, bunătatea primită de la alte persoane și autocompasiunea sau bunătatea pe care mi-o arăt mie însumi în raport cu diverse situații de viață.

Pentru a avea o bunătate echilibrată și sănătoasă în relația cu ceilalți și cu noi înșine este necesar să avem toate cele trei componente. A fi bun cu semenii, dar a fi excesiv de aspru cu tine nu este de dorit, iar pe termen lung acumulezi frustrare și nefericire.

Ca un argument important în pledoaria bunătății, amintesc că există numeroase beneficii studiate și validate științific care ne arată recompensele în a fi (mai) buni cu ceilalți și cu noi.

Omul se face plăcut prin mărinimia lui (în alte traduceri „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, scrie în cartea Proverbelor, 19, 22. Aici este evidențiat rolul social al bunătății: un om bun va fi un om pe care îl vei dori în preajma ta, un om lângă care te vei simți prețuit, apreciat și în siguranță.

De asemenea, bunătatea joacă un rol important în sănătatea noastră psihică: oamenii care manifestă bunătate sub toate cele trei aspecte ale ei raportează un nivel mai ridicat al fericirii, o stimă de sine mai bună, un nivel mai scăzut al singurătății, o reglare mai bună a emoțiilor și vulnerabilitate scăzută la depresie.

În ceea ce privește aspectul biologic, trăsătura de bunătate și compasiune este corelată cu longevitate și sănătate fizică bună chiar și la vârste înaintate, alături de risc diminuat de boli cardiovasculare și un sistem imunitar mai puternic.

Chiar dacă aceste beneficii sunt măsurabile și scalabile, ele vin ca o consecință a ce suntem și a eticii pe care ne-am format-o de-a lungul vieții prin deciziile mici și mari pe care le-am luat.

Aspectele minore sunt definitorii pentru formarea bunătății ca trăsătură caracterială: a căuta o informație pentru cineva, a strânge în brațe un semen care trece printr-o perioadă dificilă, a face voluntariat într-o situație de criză sau a te implica financiar, atât cât îți permite bugetul, într-o cauză cu care rezonezi, iată cum lucruri simple ajung să-ți ofere satisfacție și împlinire.

Virtuțile se cultivă, iar bunătatea nu face excepție. În primul rând, bunătatea se cultivă prin conștientizare. Conștientizarea înseamnă că treci prin viață treaz și atent la ce se întâmplă în jurul tău și cu tine. Înseamnă că ești receptiv la nevoile celorlalți, dar și la nevoile tale. Conștientizarea înseamnă că simți cu cel de lângă tine, dar îți permiți să fii bun cu tine, să îți cunoști și accepți limitele și durerile. În al doilea rând, bunătatea se cultivă prin alegere. Aleg să fiu bun, chiar dacă îmi este mai comod să-mi întorc capul, să mă prefac că nu am văzut durerea și nevoia celuilalt. Trec peste pasivitate și mă implic activ sau discret în a-i face omului de lângă mine viața puțin mai bună, să-i aduc poate o lumină în ochi și speranța în suflet.

Nu este nevoie de gesturi mari sau de cuvinte meșteșugite, ci de o inimă caldă și de un suflet atent, echilibrat și împăcat cu sine. În aceasta constă, iată, curajul de a fi bun.

Așa că dragii mei, fiți buni cu voi înșivă și cu semenii voștri. Vă îmbrățișăm cu drag!!!

By MIREL & DANA

„Caută-mă acolo unde nu ai știut să fii”, sau altfel spus: Eu, așa cum nu mai sunt!!!


„Îți amintești că atunci când aveam nevoie de sprijinul tău ai ales să te îndepărtezi de mine?”, „Nu știam că ai nevoie de sprijin!”, „De ce ești furios/furioasă?” Sunt abordări pe care foarte mulți dintre noi le folosim atunci când nu putem( sau nu vrem) să ne asumăm responsabilitatea sau apartenența la viața de cuplu. Este mult mai ușor sa fugim, ascundem de responsabilități, decât să ne asumăm nevoia de libertate.

Îmi amintesc de o discuție cu un pacient, care, la momentul acela a făcut sa scoată din mine cele mai agresive furii, oglindindu-mă în emoțiile și frustrările pe care le observam la el. Mi-am dat seama că in acel moment, de neputință, mintea și sufletul meu urlau după ajutor. „Scoate-mă de aici!!!”.

In primă fază nu am înțeles ce se întâmplă, însă ulterior, analizând situația am înțeles că tot ceea ce El (pacientul) exprimase, erau oglindiri ale unor trăiri ale mele anterioare.

Încercând să descifrez cauza, am înțeles că eu, omul din fața lui, retrăiam exact aceleași emoții ca și el.

De-a lungul timpului, înaintând prin viață, relații, am ales să fac lucrurile într-o formă nesănătoasă, și asta, doar pentru a-mi hrăni Ego-ul, acel mic Demon ce se hrănește cu nefericirea fiecaruia dintre noi. Erau momente în care, atunci cand partenera mea avea nevoie de ajutor, sprijin emoțional, suport moral, alegeam să fug, să mă sustrag de la responsabilitatea pe care o aveam. Mai târziu, după mulți ani, am înțeles că nu era decât un mod de protecție, o atitudine nesănătoasă pe care o învățasem în „familia de referință” (mamă/tată, frate/soră), locul în care ne dezvoltăm personalitatea, asertivitatea și gandirea sănătoasă. Căutând mai profund îmi dădeam seama că nu-mi place deloc ceea ce devenisem, și asta, pentru că eram un frustrat, arogant(într-o formă nesănătoasă) și fără pic de stimă de sine.

Învățasem să fiu „puternic”, să nu mă las pradă emoțiilor, chiar dacă asta însemna ” Să calc pe cadavre „, dar nu eram eu, așa că am început să lucrez cu mine, cu sufletul și emoțiile mele neîmplinite. Pentru că în esența mea, eu nu eram așa.

Partenera mea îmi spunea că nu se poate baza pe mine, pe relația pe care o avem, nici măcar pe ” Puterea” meaca bărbat, pentru că nu eram niciodată acolo, atunci când avea nevoie, și avea dreptate. Indiferent la tot ce simțeam, nu făceam decât să mă „protejez” de emoții, trăiri, gânduri ce îmi scoteau la suprafață vulnerabilitatea. Ori de câte ori aveam câte o situație deficitară, alegeam sa plec, să fug de tot ceea ce îmi înmuia sufletul.

Lipsa de încredere în propria persoană, în ceea ce puteam sau eram, îmi determina fiecare acțiune ce o întrprindeam. Acum când stau și derulez timpul, realizez că totul se întâmpla cu un scop. Acela de a fi Eu, în orice situație sau moment, fără să-mi pese de ceea ce se întâmplă cu cei din jur și/sau să-mi asum responsabilitatea acțiunilor mele. Între timp am crescut, m-am maturizat(emoțional), iar bărbatul care am devenit, este un OM minunat, responsabil, încrezător în ziua de mâine și nu în ultimul rând „acolo” oricând cineva are nevoie de mine, fără frica eșecului. Sunt omul minunat pe care, cei care mă cunosc, se pot baza oricând, în orice situație, fără teama de a fi dezamăgiți.

Mulțumesc tuturor, pentru lecțiile și meditațiile acordate, dar în primul rând soției mele, pentru că m-a învățat sa fiu eu, să am încredere in ziua de mâine, și de ce nu, pentru că are puterea să ma asculte și să îmi fie aproape oricând am nevoie.

By Mirel

Despre asertivitate sau modul prin care poți fi tu însuți.


Când vorbim despre asertivitate, ne referim la calea sănătoasă de comunicare, prin care știm să ne exprimăm opiniile fără a deveni agresivi, știm să ne susținem un punct de vedere și să ținem cont de noi înșine în interacțiunile cu ceilalți, dar și să știm să refuzăm, renunțând la sentimentele de vină sau rușine.

Totuși, atunci când trebuie să punem în practică toate sfaturile bune în acest sens, ne regăsim în sintagma frecvent utilizată „da, dar…’ și aducem argumente pentru a justifica limitarea asertivității sau nepracticarea ei.

Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm

Asertivitatea nu are nicio legătură cu atitudinea celuilalt, ci cu a ta
Știm deja că nu putem controla ce gândesc, ce spun sau ce fac ceilalți.

Chiar și asupra gândurilor proprii nu avem un control deplin, altfel ar fi extrem de simplu de pus în practică sfatul motivațional „gândește pozitiv!’.

Totuși, suntem singurii asupra cărora putem exercita „control”, unul care să vină în ajutorul și care să fie în avantajul nostru.

De cele mai multe ori lipsa asertivității vine din tiparele de comunicare învățate și practicate încă din copilărie. Felul cum răspundeau părinții la nevoile, dorințele, solicitările tale? Cum întâmpinau un refuz din partea ta? Ce ai învățat de pe urma acestor interacțiuni cu ei?

Dacă inițiativele sau nevoile și dorințele diferite de cele ale adulților ne erau sancționate (sub orice formă) atunci gândurile apărute în urma acestor evenimente s-au concretizat în „nu este frumos să faci aașa” „nu este bine pentru tine să procedezi așa”, „ceilalți se supără dacă procedezi astfel” sau… „mai bine taci și nu spui ce vrei”

Nu sună prea în acord cu propriile nevoi, nu? Dar dacă revenim la ceea ce am spus, respectiv, că nu îi poți controla pe ceilalți – ce simt, ce spun, ce fac – atunci cum am pune în perspectivă această dilemă?

Primul pas este să înțelegi că ceea ce tu îți dorești sau ce ai nevoie, contează foarte mult. În primul rând, pentru tine.

Tac sau mă înfurii, apoi simt frustrare

De câte ori ne-am spus că este mai sănătos să „lași de la tine”? Este adevărat, în anumite interacțiuni sau situații sociale, ar putea fi o soluție. Asta doar în măsura în care tu nu rămâi cu resentimente pe urma deciziei de a proceda astfel, nu rămâi furios sau nemulțumit de ceea ce s-a întâmplat, nu te regăsești într-un impas creeat de neexprimarea opiniei și/sau nevoii tale.

Dacă se întâmplă toate acestea, ai nevoie de câteva exerciții pentru a găsi modalitatea potrivită ție de a exprima lucurile de care te temi că pot produce reacții nefavorabile celorlalți.

Pe scurt, amintește-ți că nu poți mulțumi întotdeauna pe cei din jur, nu trebuie și nu este posibil să te placă absolut toată lumea, iar tăcerea ta, lipsa de implicare, inițiativă sau curaj de a te exprima, doar te vor ține în umbră și vei ajunge „o părere care oricum nu contează”. Oare asta vrei pentru tine?

Foarte mulți dintre noi alegem să suferim, să ruminăm, să fim nefericiți sau chiar furioși când ceilalți sunt invazivi, nu țin cont de noi, sunt manipulatori sau de-a dreptul agresivi cu noi, tocmai pentru că nu avem un răspuns adecvat într-o asemenea situație. Și nu o dată s-a întâmplat să nu știm să gestionăm chiar în situația respectivă propriile emoții și să devenim, la rândul nostru, invazivi, nepoliticoși sau agresivi verbal.

De cele mai multe ori, atunci când avem dificultăți în a ne exprima asertiv, avem o imagine de sine deformată și o stimă de sine scăzută.

Ai de ales între vulnerabilitate, rușine, sentimentul că ești lipsit de orice putere sau… lucru cu tine pentru a înțelege cum ți-ai construit aceste bariere în exprimare și cum le poți depăși. Prin urmare este necesar să te accepți pe tine însuți, la fel cum accepți diferențele de opinie ale interlocutorilor, iar cea mai bună metodă in această direcție este să poți înțelege care sunt nevoile tale comoarativ cu ale celor din jur. Succes!!!

By MIREL & DANA

Despre emoții și modul pozitiv sau negativ in care ne afectează viața.


Într-o lume în care sistemele de valori se schimbă de la o zi la alta, am ales să abordez un subiect mai mult decât necesar în dezvoltarea personală. Pentru că o dezvoltare sănătoasă poate aduce cu sine multe satisfacții, de la relația de cuplu, până la dezvoltarea carierei și/sau dezvoltarea personală.

Nu este recomandat să te lași copleșit/copleșită de emoții, să poți lua distanță de ele și să treci prin filtrul gândirii ce se întâmplă, de fapt, cu tine. Dar acolo, în emoții, găsim mesaje importante despre noi.

Empirismul spune că „nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întâi în simțuri’. Când suntem bebeluși, predominant simțim, iar în copilărie, atunci când ne confruntăm pentru primele dăți cu anumite emoții, necunoscute nouă, avem nevoie de informație din exterior pentru a ni le clarifica, pentru a le înțelege, a le da sens și a le accepta. Și, evident, nu vorbim despre bucurie aici.

Vorbim și despre emoțiile care ne bulversează, care ne fac să simțim disconfort și cărora nu prea știm ce comportament să le atribuim, devenind, uneori reactivi: furie, tristețe, suferință, durere.

Nu știu câți dintre noi am avut părinți care să ne spună că este ok să fim furioși sau că este ok să fim triști. Cei mai mulți am auzit „nu ai motive să plângi’, „pot să știu și eu ce motive de nervi ai tu?’ sau celebrul „dacă plângi, vor râde copiii de tine’ ori simplu, „potolește-te’.

În orice caz (și multe altele nemenționate aici) emoțiile acestea ne-au fost cumva etichetate drept negative și am fost instruiți să nu le arătăm, să fugim de ele, să le negăm disconfortul, să nu „deranjeze’.

Totuși, știm deja că nu există emoții negative, iar rolul acestor emoții însoțite de disconfort este la fel de important ca al celor însoțite de starea de bine: ne reglează, ne dau informații importante despre noi însene și mediul din jur, ne ajută să ne înțelegem pe noi însene și mediul.

Trauma este cea care ne modelează negativ emoțiile, ajungând în incapacitatea de a le recunoaște sau de a vorbi despre ele. Conștientizarea lor depinde de abilitățile dobândite înaintea evenimentului sau poate reprezenta o problemă ulterioară lui.

Dar și în lipsa unei traume, ne putem regăsi în imposibilitatea numirii, recunoașterii lor, care deseori o etichetăm drept „nu simt nimic’ sau „nu știu ce simt’.

Spre exemplu, chiar dacă nu vorbim despre o traumă, dar avem un istoric nefericit în anumite situații (de ex. relațiile de cuplu), schimbarea paradigmei, ocazia de a cunoaște un partener cu un stil de atașament securizant, asemănător cu ceea ce așternem pe hârtie cu denumirea „așa îmi doresc un partener’ ne poate bloca emoțional.

Pare ciudat, nu? Adică dacă până recent ai avut relații nesănătoase, în care ai trăit teama, nesiguranța, neîncredere, odată ce ai în fața ta o ofertă fericită de relație, poți spune că nu știi ce ai de făcut tocmai pentru că nu știi ce simți. Experiența ne face să ne interpretăm și să luăm decizii în funcție de obișnuințele pe care le avem.

Din acest motiv vom avea un „tipar relațional’, de aceea vom alege un același partener… pentru că atunci când îl identificăm, simțim emoții puternice, ne atrage, ne îndrăgostim rapid. În cealaltă emoție, pe care nici nu o identificăm, alături de un om potrivit, spunem că nu ne regăsim – nici nu știm ce este, de fapt.

Asemănător, mesajele (negative) primite în copilărie, se asimilează sub forma criticului interior. La maturitate, prin intermediul gândirii, le putem combate, le putem reformula.

Și atunci, deseori ne spunem, „da, înțeleg că nu este așa cum gândesc eu („că dacă nu fac performanță nu merit iubire/că dacă nu ofer anumite lucruri nu primesc în schimb/că sunt slab și incompetent, etc’), dar nu simțim lucrurile acelea – noile mesaje pe care încercăm să ni le transmitem, mai adaptat și actualizat.

Contactul cu emoțiile, în astfel de cazuri, fie ele emoții frumoase sau încărcate de stres și disconfort, este modelat de experiența noastră și disponibilitatea de a ne uita în interiorul nostru pentru a înțelege ce este acolo. Deseori, primul pas este chiar identificarea corectă a emoțiilor.

Indiferent în care scenariu ne regăsim, putem învăța să ne educăm această relație cu emoțiile, să nu fugim de ele, să nu ni le negăm, ci să ne acceptăm, cu totul, pentru ceea ce suntem.

By MIREL & DANA

Dau trup pentru suflet, sau altfel spus, Emoție vs Sex.


Un alt fel de interpretare reală a nevoilor de bază a cuplurilor actuale!

Poate părea o abordare deficitară a situației actuale, însă din nefericire, este cât se poate de reală în zilele noastre. Relațiile dintre femei și bărbați s-au transformat într-un fel sau altul într-o afacere, aș putea spune, neprofitabilă. Modul în care partenerii ajung să-și trateze relațiile a transformat totul în orice altceva decât o “RELAȚIE SĂNĂTOASĂ”.

Știu că vor exista persoane care vor strâmba din nas spunand că ele fac doar dragoste, însă repet – în viața de cuplu cam totul se rezumă la nevoi, la înțelegerea și îndeplinirea lor, fie că vorbim despre nevoi emoționale sau sexuale.

Atunci când se formeaza un cuplu, se întâlnesc două lumi ce au de cele mai multe ori nevoi diferite.

La bărbați, nevoia sexuală este evidentă! Dacă ar fi să ne raportăm la rolurile de gen – bărbații sunt învățați încă de mici să-și ascundă emoțiile; așa că nu e de mirare că la “maturitate” ei vor asocia emoțiile cu sexul.

Astfel, eu chiar nu i-aș condamna pe bărbații care nu pot să facă diferența între sex si emoție. În schimb i-aș educa… Arătându-le, că ceea ce ei consideră a fi “IUBIRE”, nu este altceva decât o nevoie acerbă de sex, de trăiri fizice lipsite de orice emoție.

De partea cealaltă, femeile (unele) nu pun preț atât de mult pe sex, ci pe emoție. Înainte să facă sex, ele au nevoie de o legătură emoțională (cel puțin minimală) cu bărbatul.

După cum vedeți, se pare că vorbim despre două lumi diferite ce prezintă mici șanse de conviețuire în pace și bună-stare.

Willard F. Harley Jr are dreptate când scrie că “bărbații și femeile au dificultăți în a aprecia valoarea nevoilor celuilalt.

Fiecare încearcă să-și rezolve propriile nevoi, fără să țină cont de nevoile celuilalt… Mai mult, cei doi pot să piardă foarte mult timp cu nevoi greșite”.

Rezultatul?

Nu reușesc să se faca fericiți unul pe celălalt! Ce se întâmplă mai departe – fiecare are tendința să-și caute fericirea în altă parte!

“Când îndeplinești nevoile emoționale și/sau dorințele celuilalt, creezi și susții un sentiment de dragoste reciprocă, atât de necesar într-o relație” – scrie Harley Jr in cartea “Nevoile lui, nevoile ei – Secretele unei relații de cuplu durabile”.
Așa este! Cam asta este esența oricărei relații funcționale.

Să desfacem puțin ideea de relație – atunci când doi oameni se ‘cuplează’, ei își promit să fie fideli – asta cred că este primul lucru care se întâmplă!

Sigur, aici nu vorbim despre relațiile deschise ( mă refer aici la relațiile în care partenerii nu-și asumă responsabilitatea relației). Știu că sună ușor ireal, deși din punctul meu de vedere, orice relație în care te simți liber, este o relație reușită și sănătoasă.

Ce înseamnă treaba asta cu fidelitatea?

Că femeia va fi singura parteneră sexuală a bărbatului! De partea cealaltă, el va fi singurul bărbat care îi va îndeplini ei nevoile atât emoționale, cât si sexuale!

Numai că lucrurile nu se întâmplă chiar așa. În multe relații/căsnicii, bărbatul “descoperă că încrederea investită în soția/iubita lui a fost cea mai mare greșeală a vieții lui, și/sau invers, deoarece și reciproca este valabilă. El a fost de acord să-și limiteze experiențele sexuale la o singură femeie care nu dorește să-i satisfacă acea nevoie vitală”.

Ce se întâmplă în acest moment?
Va încerca să-și rezolve această nevoie de sex și apartenență în altă parte.

Și la ea se întâmplă același lucru – dacă simte că bărbatul ei nu îi îndeplinește nevoile emoționale, ea îi va bloca lui nevoia de sex!

Sună a troc, iar eu nu sunt deacord,dar se pare că așa funcționează marea majoritate a cuplurilor din ziua de azi! Ele fiind formate din parteneri cu nevoi total diferite.

“Nevoia de afecțiune a unei femei este una dintre cele mai profunde necesități emoționale, însă totul se reduce la 0 câtă vreme femeia nu înțelege că bărbatul are nevoie și de sex (așa funcționează creierul multor bărbați, asta ca să nu spun al tuturor) .

“Afecțiunea este mediul înconjurător al căsniciei/relației, în timp ce sexul este un mod/eveniment important de conexiune între parteneri” – mai scrie Harley Jr.

Da, afecțiunea chiar cimentează o relație, însă un lucru este clar – și bărbații și femeile trebuie să învețe să aibă grijă de nevoile unuia față de celălalt.

Aici cred eu că stă cheia unei relații de succes – la înțelegerea nevoilor celuilalt. Fie că vă place, fie că nu, nevoile lui nu sunt întotdeauna și nevoile ei și invers!

Drept urmare, e necesar să deschidem bine ochii și sufletul și să ne învățăm unul pe celălalt. Doar așa vom putea trăi fericiți!

By MIREL & DANA